Madam Panseluta

In lumea cererii si a ofertei, paradoxal, cele mai valoroase lucruri sunt gratis. Le dam si le primim uneori in fiecare zi, dar, rareori suntem constienti de ele. Si, de cele mai multe ori, incercam sa le cumparam. La fiecare colt de strada se vand si se cumpara vise. In fiecare intersectie compasiunea este scoasa la mezat. In birourile opulente se negociaza suflete la pachet. In fiecare zi incercam sa definim fericirea, in fiecare zi ne mintim masurandu-ne stupid gradul de fericire afirmata in pagini de socializare. Avem stocuri de zambete si mostre de gandire pozitiva insirate frumos pe umerasele unui acut sentiment de gol. Ne dorim organic sa fim o versiune mai buna a noastra, fara a sti exact cine suntem. Alergam cu sufletul la gura catre "supermarketul" de fericire promis de reclame si trenduri. Ne batem in numarul de like-uri pe Facebook si statusuri sociale afirmate virtual, dar nu stim cum sa relationam intre patru ochi. Inghitim discursuri motivationale

Din ce in ce mai des imi vine in minte scena rascrucilor din Oblio. Sa ai atat de multe indicatoare si, paradoxal, nici un drum pe care sa o apuci. Sa fii inconjurat si traversat de emotii contradictorii, fara sa stii pe care sa o pastrezi si pe care sa o lasi sa treaca. Cumva, stii, ca toate indicatoarele merg in directii false, stii ca singurul indicator veritabil este cel din tine, indiferent ca ii spui subconstient, al saselea simt sau voce interioara.  Stii ca drumul pe care il indica este cel mai abrupt, ca aici te pierzi si te regasesti, ca este presarat cu maracinii bataliilor intre tine si ego-ul tau crescut in doctrina societatii, si pietrele ascutite ale regretelor supelor caldute in care te-ai simtit comod pana acum. Dar, la fel de bine, stii ca pe drumul asta, visele tale isi fac carare cu maceta credintei ca vei reusi, pe drumul asta afli cine esti cu adevarat si cum poti deveni o versiune mai buna a ta, pe drumul asta te lasi condus de "a fi". Aici reali

" Oamenii se cauta. Se cauta neintrerupt. Zile. saptamani. Luni. Ani. Iar atunci cand se gasesc... se impiedica. Se impiedica unul de celalalt. De ei insisi. De orgolii, de asteptari, de temeri." - Alexandru Chermeleu Ne-am obisnuit atat de tare cu regulile unei realitati pe care o acceptam ca fiind a noastra, incat atunci cand ne gasim nu mai stim. Nu mai stim cum sa ne recunoastem. Nu il vedem pe celalalt ci doar imaginea lui reflectata de cutume si prejudecati. De ce sa ridicam valurile si sa indepartam perdelele de fum ale "societatii" cand este mai simplu sa il inghesuim pe celalalt in tiparele prestabilite? Ne simtim in siguranta, stim exact pe ce raft si in ce sertar sa il plasam. Asa am fost invatati si asa ne dam voie sa credem.     Si ne complacem in supa calduta a societatii. Chiar daca, undeva, adanc "ce-ar fi daca?" nu ne da pace. Ne infranam dorinta de visare, dorinta de a descoperi si de a ne depasi limitele autoimpuse. Nu vedem ca m

Viaţa ta e o poveste. O poveste despre noi. - Catalin Manea Astazi m-a intrebat cineva in ce poveste traiesc? Timpul este o conventie si, implicit curgerea liniara a vietii. Daca suntem dispusi sa acceptam existenta universurilor paralele, de ce nu suntem capabili sa realizam ca realitatea noastra a fiecaruia este creata char de noi. Exista realitatea constientului colectiv, cea de fiecare zi, cea care ne agreseaza prin ecranul televizorului, prin valul de postari pe Facebook, si miile de stiri despre totul si nimic, dar dincolo de cotidian, exista realitatea pe care o proiectam. Pentru ca, liberul arbitru, este sigura putere reala pe care o avem. Si aceasta modeleaza lumea. Putem alege realitatea supei caldute a unui trai care "sa nu deranjeze" indiferent ce inseamna asta. Putem alege realitatea fricii, indiferent ca este vorba de teroristi, vecini agresivi, invazii extraterestre, sefi, razboiae mai mult sau mai putin iminente, interceptari, poltergeist, sau spirite os

In fiecare dimineata ne privim in oglinda. Verficam. E bine? E bine. Apoi, din raftul de masti o alegem pe cea potrivita pentru ora zilei, intalnirea catre care ne ducem, colegii de serviciu, ceilalti soferi din trafic, "partenerii"de statii de metrou. Apoi, inca o data: E bine? E perfect! Ne-am obisnuit cu mastile in straturi successive, intr-atat incat incepem sa ne identificam cu ele. Sunt masti guralive, persuasive, tacute, intelegatoare, evidente, disimulante, descurcarete, cu zambete largi si ochii mari, ironice, paranoice, blande si sarcastice. O lume exterioara de costume in spatele careia evoluam  in silentio stampa cu gandurile lovindu-se de un zid de mucava in incercarea disperata de a trece dincolo. Un carnaval venetian perpetuu in care Colombina, Bauta si Moretto se pierd in marea de masti dambovitene, intre Mariute si Vasilachi, zei corporatisti si Capcauni, Zane si boiernasi, Feti Frumosi si comete media, Ilene Cosanzene si cersetori. O lume exterioara an

Niciodata nu m-am intrebat de ce te iubesc. S-a intamplat atat de firesc si cald incat m-am obisnuit imediat cu senzatia. Astazi, insa, cumva, mi-am pus intrebarea: de ce? Si raspunsurile au navalit ca apa calda la robinet, dimineata devreme cand vecinii inca nu s-au trezit. Te iubesc, in primul rand, pentru ca ma suporti. Te iubesc pentru ca esti acolo atunci cand toti ceilalti nu sunt. Te iubesc pentru ca imi spui ca sunt puternica si pentru convingerea ta ca imi va reusi tot ceea ce imi pun in minte. Te iubesc pentru ca imi lasi mie locul de la fereastra si pentru ca ma aduci cu picioarele pe pamant chiar si atunci cand eu nu vreau. Te iubesc pentru ca ma certi atunci cand esti ingrijorat si pentru ca accepti toata colectia din cutia cu maimute. Te iubesc pentru ca ai daramat pe rand toate barierele in spatele carora ma retrageam si pentru ca mi-ai demonstrat ca nu am intotdeauna dreptate. Te iubesc pentru "buna dimineata "si pentru "noapte buna ". Te

E o problema de spatiu locativ. Uneori, simtim ca nu mai incapem in noi insine, e acceasi senzatie ca intr-un apartament prea mic, si mult prea inghesuit. Si ne dorim sa evadam dincolo de noi, dincolo de cotidianul din noi, dincolo de curcubeu. Nici macar nu stam sa analizam motivul pentru care e stramt in noi. Dar gasim rapid "vinovatii" inghesuielii din eul locativ: daca nu ma maritam cu tine acum 10 ani, poate acum aveam o vila pe malul oceanului si un seic la picioare, daca nu alegema job-ul asta, as fi fost acum in Top 300, daca nu mi-ar fi mancat soacra-mea ficatii, poate as fi fost si acum casatorit cu iubirea vietii mele, daca..., atunci... Si e din ce in ce mai stramt in noi si nevoia de evadare creste. Odata cu ea creste si frustrarea si incercam sa parasim spatiul cel stramt. Visam la un alt "eu" dincolo de curcubeu, un eu aerisit ca o plaja pustie, lipsit de inghesuiala din noi avand ca unica decoratiune briza linistita a unui ocean fara furtuni.