Postări

Dincolo de curcubeu

E o problema de spatiu locativ. Uneori, simtim ca nu mai incapem in noi insine, e acceasi senzatie ca intr-un apartament prea mic, si mult prea inghesuit. Si ne dorim sa evadam dincolo de noi, dincolo de cotidianul din noi, dincolo de curcubeu. Nici macar nu stam sa analizam motivul pentru care e stramt in noi. Dar gasim rapid "vinovatii" inghesuielii din eul locativ: daca nu ma maritam cu tine acum 10 ani, poate acum aveam o vila pe malul oceanului si un seic la picioare, daca nu alegema job-ul asta, as fi fost acum in Top 300, daca nu mi-ar fi mancat soacra-mea ficatii, poate as fi fost si acum casatorit cu iubirea vietii mele, daca..., atunci... Si e din ce in ce mai stramt in noi si nevoia de evadare creste. Odata cu ea creste si frustrarea si incercam sa parasim spatiul cel stramt. Visam la un alt "eu" dincolo de curcubeu, un eu aerisit ca o plaja pustie, lipsit de inghesuiala din noi avand ca unica decoratiune briza linistita a unui ocean fara furtuni. 

Rascruci

"L-am rugat pe Dumnezeu sa nu-mi dea mai mult decat pot duce. Mi-as fi dorit sa nu aiba atata incredere in mine" - Maica Tereza Intr-o lume a cailor intortocheate, rascrucile de drumuri sunt din ce in ce mai dese. Ajung sa ma intreb daca nu cumva am nimerit in Padurea fara Rost si cineva amesteca piesele din viata mea scapand printre degete drumurile continui. Fiecare alegere duce catre drumuri in constructie, cai nebatute si alte rascruci. Uneori, gandul ca totul nu este decat o incercare divina, este reconfortant, mai ales atunci cand simt in palme spinii. Dar mi-as dori ca drumul sa dureze mai mult si rascrucile sa nu fie atat de abrupte. Si mi-as dori sa intrezaresc macar ce este dincolo de suisuri si coborasuri, dincolo de lupta cu frica, in spatele barierelor si dincolo de mine insami. Si sper ca ceea ce este dincolo de ultima rascruce sa merite genunchii juliti, zgarieturile din palme si taieturile adanci ale indoielii. Sper ca dincolo sa fiu eu, altfel dar tot eu.

Lectii de la viata

Am rugat Viata sa-mi arate Calea. M-a luat de mana, M-a dus la inceputul Drumului Si mi-a spus: Asta este Calea. De aici incolo ai dreptul sa alegi Culoarea si structura pavajului, Materialul si dimensiunea bordurilor, Directia si latimea drumului Ai grija insa cu cine te intersectezi, cu cine te insotesti si peste toate nu construi punti decat peste prapastiile pe care merita sa le treci.

Trebuie?

E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati. (Einstein) In fiecare zi suntem supusi in mod constant unui bombardament de "asta se face", "asta nu se face", "asa este de cand lumea si pamantul". Tabu-uri, prejudecati, parerea "lumii" despre una sau cealalta, gura lumii dictand calea pe care trebuie sa mergi. Intotdeauna am inghitit greu sau deloc "trebuie". In baza "uzantelor" fiecare se simte indreptatit sa judece, sa-si dea cu parerea si sa-ti impuna. Fiecare se simte dator sa intre cu bocancii in viata ta, ignorand cu tupeu presul pe care ar trebui sa-si stearga picioarele. De ce sa traiesti frumos daca trebuie sa traiesti "bine"? De ce sa traiesti in lumina daca "lumea" crede ca trebuie sa te tarasti pe sub pamant, cartita orbita de percepte morale si tabu-uri? Am senzatia ca toate aceste incorsetari sociale nu sunt altceva decat o expresie a tatismului, cel mai bun motiv ca sa ne

"Marele preot"

"Marele Preot apare atunci cand trebuie sa inveti o lectie. Poate fi intr-un mod placut sau neplacut. Cineva iti arata cum trebuie sa te comporti sau ce este bine sa faci, desi te enerveaza sau nu iti convine absolut de loc. Marele Preot poate reprezenta educatia, intalnirea elevului cu institutia invatamantului. El reprezinta morala organizata si ideile morale care fac parte din gandirea omului, despre ce este bine si ce este rau." La Tarot, Marele preot este Arcana cu numarul 5. 5 este si numarul meu de destin. Si totul se leaga. Cineva spunea ca profesorul apare atunci cand elevul este pregatit. Uneori, profesorul ia diverse forme. In acest caz a fost "Marele preot". Mare? Intr-adevar. Preot? Mai putin. Dar, cu siguranta, ultimul bastion al doctrinei. Si un curs intensiv despre mine insami, prioritati si comedia umana. Am invatat ca cel mai greu ne este sa depasim limitele autoimpuse, ca nu poti schimba mentalitati, dar poti sadi samanta indoielii si ca, atunci c

Moralitate

"Moralitatea este instinctul de turmă al individului" - Nietzsche  Si ce ne invata instinctul de turma? Sa negam realitatea. Sa ne fie rusine de sentimentele noastre. Sa ne ascundem orice gand care nu cadreaza cu standardele stabilite de altii. Sa nu reactionam altfel decat ni se permite. Si uite asa ne invatam sa il practicam pe "sa nu" departe de ochiul vigilent al moralitatii. Asta in timp ce "morala" se lafaie degustand telenovele lacrimogene in care eroul pozitiv are intotdeauna dreptate si "calea cea dreapta" invinge. Turma dicteaza: ce sa credem, la ce zei sa ne inchinam, cine sa conduca in familie sau in societate, ce e normal si ce nu. Sa te fereasca Sfantu' sa incalci perceptele morale si tiparele acceptate. Ni se pare normal ca un barbat sa-i spuna unei femei " am vrut sa vad cum e", "vreau o relatie fara obligatii", "cu ea a fost doar o aventura, nimic serios" dar nu si contrariul. Din punctul de vede

A doua cafea

Astazi mi-am luat din nou fotoliul si cartile de Tarot in primire. Am intors o singura carte: Roata destinului. E cartea pe care o intrsectam din ce in ce mai des in ultima vreme fara ca macar sa ne dam seama ca o facem. Fortam norocul in fiecare zi: mergem la vot si punem stampila cum am da cu banul, ne lasam angrenati intr-un vartej de false prietenii si relatii de conjunctura, lasam dragostea sa ni se scurga printre degete si ne agatam de "realitatea" unor relatii "respectabile". Apoi ne intrebam mirati unde a disparut zambetul diminetii, de ce am ajuns la Xanax si de ce inghitim pe nemestecate telenovele si filme made in Bollywood. Si iar intoarcem aceeasi carte asteptand un raspuns si o promisiune de fericire. Suntem indignati ca Fericirea se lasa asteptata, uneori o viata, suntem nereabdatori si pretindem ca ni se cuvine. Din pacate ni se cuvine doar ceea ce ne oferim noi singuri. Nimeni nu este dator sa ne faca pe noi fericiti. Dar noi putem. Putem incepe pri