sâmbătă, 15 august 2009

Lectii de la viata

Am rugat
Viata
sa-mi arate
Calea.
M-a luat de mana,
M-a dus la inceputul
Drumului
Si mi-a spus:
Asta este
Calea.
De aici incolo
ai dreptul sa alegi
Culoarea si structura
pavajului,
Materialul si dimensiunea
bordurilor,
Directia si latimea
drumului
Ai grija insa
cu cine te intersectezi,
cu cine te insotesti
si
peste toate
nu construi punti
decat
peste prapastiile
pe care merita
sa le treci.

miercuri, 5 august 2009

Trebuie?

E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati. (Einstein)
In fiecare zi suntem supusi in mod constant unui bombardament de "asta se face", "asta nu se face", "asa este de cand lumea si pamantul".
Tabu-uri, prejudecati, parerea "lumii" despre una sau cealalta, gura lumii dictand calea pe care trebuie sa mergi.
Intotdeauna am inghitit greu sau deloc "trebuie".
In baza "uzantelor" fiecare se simte indreptatit sa judece, sa-si dea cu parerea si sa-ti impuna.
Fiecare se simte dator sa intre cu bocancii in viata ta, ignorand cu tupeu presul pe care ar trebui sa-si stearga picioarele.
De ce sa traiesti frumos daca trebuie sa traiesti "bine"?
De ce sa traiesti in lumina daca "lumea" crede ca trebuie sa te tarasti pe sub pamant, cartita orbita de percepte morale si tabu-uri?
Am senzatia ca toate aceste incorsetari sociale nu sunt altceva decat o expresie a tatismului, cel mai bun motiv ca sa ne amestecam in supa vecinului. Altfel de ce am importa tot felul de "must do" pe care le ridicam instant la rang de traditie?
Poate ca cele pe care le avem deja nu mai sunt suficiente ca sa comentam, sa ne afirmam gradul de specializare in evolutia socio-familiala a individului in functie de gradul de obedienta al regulilor nescrise ale comunitatii.
"Specialistii" in ce ar trebui sa faca sau nu celalalt sunt peste tot: colega de serviciu preocupata de iesirile tale prea dese la tigara, mimoza imbracata D&G crizata de interesul mult prea evident al sponsorului pentru o alta, prietenul de familie care este nemultumit de comportamentul nevestitii fata de tine, vecina de alaturi pe care o deranjeaza cand faci sex, sau pseudo diva care isi afirma parerile personale sub masca impartialitatii.
Toti insa au ceva in comun: peste toate discursurile despre morala traditiei si trebuie, pluteste constant un miros intepator de tocanita. O tocanita in care fierb la foc mic frustrarile, neimplinirile, invidiile marunte, neputinta, sa moara si capra vecinului condimentate din plin cu o doza mare de prostie.
Pentru ca, pana la urma, prejudecatile nu sunt altceva decat tocanita neimplinirilor celor care te judeca.
Si, in fond, cine spune ca trebuie sa-mi placa tocanita?