sâmbătă, 15 august 2009

Lectii de la viata

Am rugat
Viata
sa-mi arate
Calea.
M-a luat de mana,
M-a dus la inceputul
Drumului
Si mi-a spus:
Asta este
Calea.
De aici incolo
ai dreptul sa alegi
Culoarea si structura
pavajului,
Materialul si dimensiunea
bordurilor,
Directia si latimea
drumului
Ai grija insa
cu cine te intersectezi,
cu cine te insotesti
si
peste toate
nu construi punti
decat
peste prapastiile
pe care merita
sa le treci.

miercuri, 5 august 2009

Trebuie?

E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati. (Einstein)
In fiecare zi suntem supusi in mod constant unui bombardament de "asta se face", "asta nu se face", "asa este de cand lumea si pamantul".
Tabu-uri, prejudecati, parerea "lumii" despre una sau cealalta, gura lumii dictand calea pe care trebuie sa mergi.
Intotdeauna am inghitit greu sau deloc "trebuie".
In baza "uzantelor" fiecare se simte indreptatit sa judece, sa-si dea cu parerea si sa-ti impuna.
Fiecare se simte dator sa intre cu bocancii in viata ta, ignorand cu tupeu presul pe care ar trebui sa-si stearga picioarele.
De ce sa traiesti frumos daca trebuie sa traiesti "bine"?
De ce sa traiesti in lumina daca "lumea" crede ca trebuie sa te tarasti pe sub pamant, cartita orbita de percepte morale si tabu-uri?
Am senzatia ca toate aceste incorsetari sociale nu sunt altceva decat o expresie a tatismului, cel mai bun motiv ca sa ne amestecam in supa vecinului. Altfel de ce am importa tot felul de "must do" pe care le ridicam instant la rang de traditie?
Poate ca cele pe care le avem deja nu mai sunt suficiente ca sa comentam, sa ne afirmam gradul de specializare in evolutia socio-familiala a individului in functie de gradul de obedienta al regulilor nescrise ale comunitatii.
"Specialistii" in ce ar trebui sa faca sau nu celalalt sunt peste tot: colega de serviciu preocupata de iesirile tale prea dese la tigara, mimoza imbracata D&G crizata de interesul mult prea evident al sponsorului pentru o alta, prietenul de familie care este nemultumit de comportamentul nevestitii fata de tine, vecina de alaturi pe care o deranjeaza cand faci sex, sau pseudo diva care isi afirma parerile personale sub masca impartialitatii.
Toti insa au ceva in comun: peste toate discursurile despre morala traditiei si trebuie, pluteste constant un miros intepator de tocanita. O tocanita in care fierb la foc mic frustrarile, neimplinirile, invidiile marunte, neputinta, sa moara si capra vecinului condimentate din plin cu o doza mare de prostie.
Pentru ca, pana la urma, prejudecatile nu sunt altceva decat tocanita neimplinirilor celor care te judeca.
Si, in fond, cine spune ca trebuie sa-mi placa tocanita?

vineri, 8 mai 2009

"Marele preot"

"Marele Preot apare atunci cand trebuie sa inveti o lectie. Poate fi intr-un mod placut sau neplacut. Cineva iti arata cum trebuie sa te comporti sau ce este bine sa faci, desi te enerveaza sau nu iti convine absolut de loc. Marele Preot poate reprezenta educatia, intalnirea elevului cu institutia invatamantului. El reprezinta morala organizata si ideile morale care fac parte din gandirea omului, despre ce este bine si ce este rau."

La Tarot, Marele preot este Arcana cu numarul 5.
5 este si numarul meu de destin. Si totul se leaga.

Cineva spunea ca profesorul apare atunci cand elevul este pregatit. Uneori, profesorul ia diverse forme. In acest caz a fost "Marele preot".
Mare? Intr-adevar. Preot? Mai putin. Dar, cu siguranta, ultimul bastion al doctrinei.
Si un curs intensiv despre mine insami, prioritati si comedia umana.
Am invatat ca cel mai greu ne este sa depasim limitele autoimpuse, ca nu poti schimba mentalitati, dar poti sadi samanta indoielii si ca, atunci cand crezi ca resursele ti s-au terminat, te reinventezi.
Am aflat ca nu exista scenarii absurde ci doar de neimaginat, ca prostia chiar nu are limite si ca, uneori, daca ai noroc, chiar gasesti diamante in mocirla.
Acum stiu ca, suntem mai puternici decat credem, ca frustrarea naste monstri, ca uratenia interioara miroase urat si ca soarele apare atunci cand te astepti mai putin si din cele mai neasteptate locuri.
Si, ca, aflat la rascruce de drumuri, nu este important sa alegi drumul corect conform uzantelor, ci pe cel care ti se potriveste.
In plus, daca esti nascut in ziua infruntarii regulilor, drumul care ti se potriveste este cel pe care toti ceilalti il evita.
Dar, ca sa poti invata lectia asta, trebuie sa le inveti pe toate celelalte, iar Marele Preot este, in acest caz, cel mai bun profesor.

marți, 10 martie 2009

Moralitate

"Moralitatea este instinctul de turmă al individului" - Nietzsche
Si ce ne invata instinctul de turma?
Sa negam realitatea.
Sa ne fie rusine de sentimentele noastre.
Sa ne ascundem orice gand care nu cadreaza cu standardele stabilite de altii.
Sa nu reactionam altfel decat ni se permite.
Si uite asa ne invatam sa il practicam pe "sa nu" departe de ochiul vigilent al moralitatii.
Asta in timp ce "morala" se lafaie degustand telenovele lacrimogene in care eroul pozitiv are intotdeauna dreptate si "calea cea dreapta" invinge.
Turma dicteaza: ce sa credem, la ce zei sa ne inchinam, cine sa conduca in familie sau in societate, ce e normal si ce nu.
Sa te fereasca Sfantu' sa incalci perceptele morale si tiparele acceptate.
Ni se pare normal ca un barbat sa-i spuna unei femei " am vrut sa vad cum e", "vreau o relatie fara obligatii", "cu ea a fost doar o aventura, nimic serios" dar nu si contrariul.
Din punctul de vedere al societatii, spectacolele de de striptease masculin de 1 si 8 Martie reprezinta suprema expresie a gandirii liberale.
In rest, cum sa-i spui lui X " am vrut sa vad cum e" sau, si mai rau, "mda, a fost dragut, dar nu ma intereseaza sa continuam".
Iar daca vorbesti deschis despre fanteziile tale, eticheta cu "radioactiv" este atasata imediat.
Devenim "vampiri emotionali", ne ascundem de lumina propriilor noastre trairi transformandu-le in pacate din a caror seva ne hranim la adapostul promiscuitatii.
"Ei" nu recunosc ca s-au saturat de tocanita de acasa dar frecventeaza locuri mai bine mirositoare, pozand insa in "familist model" conform standardelor, "ele" isi bronzeaza fizicul la solarii scumpe utilizand cu nonsalanta cardul "lui" iar CTC-ul bronzului este facut de un "el" dragut, student si fara parale dar ii jura "lui" dragoste eterna si polemizeaza acerb cu oricine incearca sa demonstreze contrariul.
Se vorbeste despre nunta de argint, aur sau diamant, dar nimeni nu are curajul sa recunoasca plictiseala si instrainarea, drumurile paralele sau adulterul.
Ne strigam "fericirea" iar frustrarile le ascundem in fundul cestii de cafea bauta cu cea mai buna prietena.
Ne agatam de "celula" societatii lasand neimplinirile sa ne macine vampirizandu-ne.
Si asta in timp ce adevarul ne sta la indemana. Dar "nu se face sa spui ca...".
Ba poate ca da.

joi, 5 martie 2009

A doua cafea

Astazi mi-am luat din nou fotoliul si cartile de Tarot in primire.
Am intors o singura carte: Roata destinului.
E cartea pe care o intrsectam din ce in ce mai des in ultima vreme fara ca macar sa ne dam seama ca o facem.
Fortam norocul in fiecare zi: mergem la vot si punem stampila cum am da cu banul, ne lasam angrenati intr-un vartej de false prietenii si relatii de conjunctura, lasam dragostea sa ni se scurga printre degete si ne agatam de "realitatea" unor relatii "respectabile".
Apoi ne intrebam mirati unde a disparut zambetul diminetii, de ce am ajuns la Xanax si de ce inghitim pe nemestecate telenovele si filme made in Bollywood.
Si iar intoarcem aceeasi carte asteptand un raspuns si o promisiune de fericire.
Suntem indignati ca Fericirea se lasa asteptata, uneori o viata, suntem nereabdatori si pretindem ca ni se cuvine.
Din pacate ni se cuvine doar ceea ce ne oferim noi singuri. Nimeni nu este dator sa ne faca pe noi fericiti. Dar noi putem.
Putem incepe prin a invata sa ne bucuram de lucrurile marunte: de florile din fereastra pe langa care treci in fiecare zi, de pescarursii planand deasupra Dambovitei, de apusul soarelui peste oras si de oamenii frumosi pe care ii intalnim.
Putem incepe prin a ne inconjura de pozitivism, prin a ne debarasa de uratenia morala si prin a privi in noi insine si a ne accepta.
Abia atunci vom intelege si accepta Roata destinului si, poate, vom invata sa o folosim.

marți, 17 februarie 2009

Prima cafea

Nu am incredere in cei care se declara total si complet multumiti cu viata lor pentru ca tocmai afirmarea "gradului" de fericire ii da de gol.
Nu sunt calugarita ca sa cred in conceptia imaculata si, de altfel, nici macar calugaritele nu mai cred una ca asta.
Nu cred ca "celula" societatii, se pastreaza mai bine daca il spionezi pe cel de langa tine si ii invadezi spatiul intim pana la alienare.
Nu sunt convinsa ca o farfurie cu "mancarica gatita in casa" poate salva o relatie si nu bag mana in foc pentru relatiile monogame.
Nu sunt de acord ca unele lucruri "nu se face " sa le spui, cand, mai degraba, ar fi bine sa nu le faci deloc.
Stiu ca, de cele mai multe ori, o minte deschisa este considerata "perversa" tocmai de cei care practica perversiunile.
Cred ca afirmarea deschisa a convingerilor personale deranjeaza iar prostia autosuficienta este cea mai eficienta arma de distrugere in masa.
Am incredere in oamenii frumosi pe dinauntru si ma provoaca cei care isi pot costuma fanteziile dand viata unor Alter Ego-uri pline de viata.
Sunt convinsa ca o cafea buna nu strica niciodata si imi place sa cred ca, uneori, si mintea are nevoie de o costumatie lejera ca sa se relaxeze.
Am invatat ca singurul drum posibil este inainte si ca toate se intampla cu un motiv.
Si mai stiu ca noi intoarcem pe rand cartile de Tarot incercand sa pacalim Soarta macar o clipa.
Asa ca, astazi imi iau fotoliul in primire si, in fiecare zi, voi intoarce ceasca sau o carte in calea ipocriziei incercand sa dezvelesc Eul.